Nuntă și bal mascat la Palat

Posted by admin
29
September

IMG_6755-EditContrar cazurilor de până acum, de data aceasta cel care m-a contactat pentru a lucra împreună a fost mirele, Adrian. Mi-a plăcut că știa foarte bine ce își dorește, pe ce porțiuni din nuntă vrea să se implice, la fel cum știa și că logodnica lui, Gabriela, are toate celelalte lucruri sub control. Pe când am ajuns să ne cunoaștem, deja aveau stabilită data și localizarea frumosului eveniment: 31 mai 2014 la ( coincidență?!) Palatul Brukenthal din Avrig. :) Nici nu plecasem bine de acolo după nunta Petrei cu Mihai ( despre care am scris aici) că mi-am făcut iar bagajele și am pornit spre pitorescul Ardeal.

M-a încântat provocarea de a face două evemimente consecutive în același setting, având grijă să fie distincte, aparte și speciale fiecare dintre ele. M-am convins că un cadru de nuntă poate fi transformat considerabil pornind de la personalitatea, dorințele și pasiunile mirilor. Așadar, dragi cititori, nu vă mai lăsați influențați de faptul că și alte rude, alți prieteni sau alți colegi au mai făcut o nuntă în același loc. Voi sunteți unici, iar cu un dram de creativitate și puțină muncă la fel poate să fie și nunta voastră, indiferent de unde este amplasată.

Așadar, am plecat la drum cu doi miri foarte ocupati, dar care m-au surprins printr-o împărțire foarte echilibrată și consecventă a sarcinilor când venea vorba de luarea deciziilor pentru eveniment. Adrian, un pasionat și teribil cunoscător al vinurilor, avea să se ocupe de licori, de voie bună, de muzică, mai pe scurt – de petrecere, iar Gabriela, foarte delicată, dar sigură pe gusturile ei, avea să își pună amprenta asupra detaliilor estetice. Și așa cum se completează în viața de zi cu zi, la fel de frumos s-au completat și de data aceasta, căci rezultatul a fost unul pe măsură.

IMG_6872-Edit

În lunile ce ne-au stat înainte am pus cap la cap un weekend întreg, în cele mai mici detalii. Da, un weekend întreg, deoarece petrecerea abia a început sâmbătă și s-a terminat luni, printr-un bal mascat. Dacă tot eram la Palat, de ce să nu profităm? :) Am început prin a asculta și a viziona, și așa am decis că Life on Mars sunt cei mai potriviți pentru a întreține petrecerea până dimineața, alături de DJ Marius, de la Sin Media. Și nu ne-am înșelat, căci nunta aceasta a fost cea mai lungă petrecere la care am asistat: a început la orele 19:00, iar dimineața la 07:00 încă oaspeții dansau plini de voioșie.

IMG_7065

 

IMG_7741

Asemeni ei, Gabriela și-a dorit aranjamente delicate, micuțe, cu flori nepretențioase, dar colorate. Iar Ioana de la City Flowers a știut exact ce să ne ofere. Zecile de ceainice de diferite forme, mărimi și culori pline cu flori pestrițe și scăldate în lumânări au fost completarea ideala pentru cortul de evenimente mono-cromatic.

IMG_6919

IMG_6917

IMG_6915

 

IMG_6947

IMG_6960

IMG_6957

IMG_6956

Îndrăgind dantela, Gabriela a vrut să o înglobăm și în aranjarea meselor, aducând-o însă alături de pasiunea lui Adrian pentru vinuri. Așadar, am luat frumoasele printuri realizate de Lady Cozac și le-am meșterit cu dantelă și dopuri de vin din colecția lor impresionantă.

IMG_6914

Toate socotelile de acasă s-au potrivit cu cea din târg, mai puțin una singură: cea cu vremea. Deși eram cu un picior în luna iunie deja, ploaia nu a vrut să ne părăsească. Din contră, a insistat atât de mult să stea cu noi, încât a vizitat personal câteva pensiuni și a blocat câteva drumuri,și uite așa, cu doar câteva ore înainte de începerea evenimentului, am evacuat oaspeți și am refăcut un întreg plan de cazare. Cum poate doar în Ardeal se întâmplă, proprietarii pensiunilor au fost deosebit de săritori, la fel și șoferii de la firma de transport, și în foarte scurt timp toți oaspeții erau pregătiți de petrecere, fără nici cea mai mică întârziere în programul zilei noastre. Și cu voia bună și cheful de distracție total nealterat. :)

IMG_7804

IMG_7208

Pot spune,însă, cu mâna pe inimă, că cel puțin o persoană s-a bucurat teribil de ploaia aceasta. Chris Nemeș, care realizează FotoPovesti, a profitat din plin de ea pentru a surprinde în imagini unicitatea acestei seri și frumusețea unei povești de dragoste prin ploaie.

IMG_7659-Edit

IMG_7654-Edit

IMG_7231

Mi-a plăcut în mod deosebit hotărârea Gabrielei când a venit vorba de alegerea rochiei de mireasă. Am programat o probă la Divine Atelier și după doar două încercări aveam ales modelul câștigător: o rochie din dantelă cappuccino, ușoară și foarte în ton cu locul desfășurării evenimentului.

IMG_6867-Edit

Pentru partea dulce am mers tot pe mâna Ligiei și am ales un tort ușor, dar fin, cu blat de Nesquick, mousse de ciocolată și cremă de iaurt cu vișine.

IMG_7843

IMG_7848

IMG_7845

Iar a doua zi, așa cum vă spuneam, am luat-o de la capăt. Am închiriat costume de bal mascat și am dat drumul unei serate între cavaleri, domnițe și alte personaje îndrăznețe, care a încheiat un weekend memorabil la Palat.

IMG_8090-Edit

IMG_8103-Edit

IMG_8157-Edit

Cu ce am rămas eu din toată această experiență? Cu convingerea că nicio ploaie nu este mai puternică decât avalanșa de voie bună și dragoste din ziua unei nunți.

IMG_6226-Edit

PS: Vă invit și aici pentru mai multe imagini.

Post a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*